Bienala de artă

Ediția din 2026.

A 61-a Bienală de Artă se numește In Minor Keys. A fost concepută de Koyo Kouoh și dusă mai departe, după moartea ei din 2025, de echipa pe care o alesese. În prezentarea curatorială, Kouoh vorbește despre memorie, ascultare și felul în care oamenii continuă să creeze în vremuri dificile.

Expoziția centrală ocupă Pavilionul Central din Giardini și Arsenale. În Giardini treci prin grădini, dintr-un pavilion în altul. Arsenale are cu totul altă scară: fostele șantiere navale ale Veneției, cu hale lungi și coloane. Ediția este deschisă între 9 mai și 22 noiembrie 2026.

Magnoliile și animalele din sala albastră.

Floarea roșie din fotografie face parte din Anatomy of the Magnolia Tree for Koyo Kouoh and Toni Morrison, lucrarea artistei María Magdalena Campos-Pons din 2026. Magnoliile, sculpturile și portretele sunt însoțite de muzica lui Kamaal Malak. Dedicația le aduce împreună pe Koyo Kouoh și pe scriitoarea Toni Morrison.

În aceeași sală, pe o platformă albastră, stau animalele din ceramică ale Celiei Vásquez Yui. Lucrarea se numește The Council of the Mother Spirits of the Animals și vine din tradiția Shipibo-Conibo a Amazoniei peruviene. În laterale se văd asamblajele lui Daniel Lind-Ramos. Fotografia de ansamblu le prinde împreună, dar sunt lucrări ale unor artiști diferiți.

Picturi de privit de aproape.

Sus, pe peretele albastru, se vede Lampedusa, pictura din 2019 a lui Werewere Liking. Vorbește despre traversarea Mediteranei și despre oamenii care își pierd viața pe drum. Celelalte picturi din fotografie fac parte din aceeași prezentare a artistei.

În altă sală, Sohrab Hura lucrează la o scară mai apropiată de jurnal. Pe pereți sunt picturile din Things Felt But Not Quite Expressed; cutiile pictate din centru fac parte din Timelines. Sunt mici, așa că te apropii de fiecare ca să vezi ce se întâmplă în ea.

România. Marea se ascultă.

Pavilionul României este întunecat. Înăuntru sunt geamanduri, imagini cu apă și sunet. Anca Benera și Arnold Estefán au numit proiectul Marea Neagră la plural: Compoziții pentru ochiul sonor, curatoriat de Corina Oprea și Diana Marincu.

Explicația de pe perete pornește de la o idee simplă: o mare nu este doar apă. Râurile aduc în ea sedimente, poluare și urme ale istoriei. Războaiele, extracția resurselor și schimbările de mediu ajung să lase semne și pe fundul mării. Marea devine o arhivă.

În Floating Sensors, balizele devin instrumente sonore. Au fost făcute să măsoare și să reziste, iar aici intră într-o compoziție. Pe textilele din Rivers of Residue apar imagini sonar ale fundului mării, peste care sunt brodate traseele Dunării, Donului și Niprului. „Ochiul sonor” din titlu trimite tocmai la această posibilitate de a afla prin sunet ce nu putem vedea.

Instalația video How to Mend a Broken Sea? o urmărește pe Diana Miron, care traduce mișcarea apei prin voce. Compoziția Reading Waves as Notations, a Siminei Oprescu, pornește de la valuri și de la felul în care sunetul se propagă în pavilion. O carotă geologică aduce în încăpere și timpul adânc, păstrat în straturile fără oxigen ale Mării Negre.

Pe panou este trecută durata de 18 minute și 15 secunde. Întrebarea care ține totul împreună este cum repari o mare fracturată. După ce citești explicația, geamandurile și imaginile de pe pereți încep să se lege între ele.

Și un al doilea sediu.

Proiectul României continuă în Noua Galerie a Institutului Român din Palazzo Correr, în Cannaregio, separat de pavilionul din Giardini. Acolo sunt Blue Ground, despre legăturile dintre extracția diamantelor, Atlantic și Marea Neagră, și The Delusion of the Commons, o sculptură care apropie forma unui izvor hidrotermal de Turnul Babel. Am pus și acest sediu pe hartă, ca reper suplimentar al expoziției.

Japonia, plimbă un bebeluș și schimbă-i scutecul.

La Pavilionul Japoniei, vizitatorii plimbau păpuși. Unele purtau ochelari de soare; altele stăteau pe marginea zidului, lângă plante. În cele trei filmulețe se vede cum oamenii le iau în brațe și le poartă cu ei.

Grass Babies, Moon Babies, de Ei Arakawa-Nash, pornește de la experiența artistului ca părinte de gemeni. Cele 208 păpuși pot fi purtate prin grădină și în pavilion. La final, vizitatorii sunt invitați să le schimbe scutecul, iar un cod QR le oferă o poezie legată de ziua de naștere atribuită fiecărei păpuși. Ca să participi, trebuie să iei o păpușă în brațe și să ai grijă de ea.

Franța. Comme Saturne.

La Yto Barrada, în Pavilionul Franței, lumina intră de sus. În fotografie se vede o formă de piatră cu trepte, înconjurată de perdele deschise și închise la culoare. Este un detaliu din Comme Saturne, expoziția curatoriată de Myriam Ben Salah. După întunericul din pavilionul României, aici imaginea se schimbă cu totul.