Ce am văzut
La Veneția, orice drum înseamnă și câteva poduri. Între două expoziții, ne-am oprit să privim casele, canalele și oamenii.
În partea veche nu circulă mașini. Se simte imediat: auzi pașii, apa care lovește câte o barcă, o conversație de la fereastră. Printre clădirile atât de apropiate îți vine să vorbești în șoaptă. Apoi se aude câte un italian mai vocal sau încep clopotele să dea ora.
Ne-am uitat mult la case. La cărămida rămasă la vedere, la tencuiala căzută, la ușile care se deschid direct spre canal. Și pragurile tocite, și zidurile de la nivelul apei te fac să te gândești de cât timp sunt casele acelea acolo.
La pas, fără grabă.
Am lăsat loc și pentru piețe, pentru oameni și pentru stat la masă. O parte din Veneția se vede mai bine așa, când nu trebuie să ajungi imediat în altă parte. Bărcile trec, cineva duce marfă, altcineva se oprește să vorbească.
Pe Canal Grande, fațadele palatelor se văd cel mai bine de pe apă. Mai târziu, de pe podul Accademia, Santa Maria della Salute se vedea în lumina albastră a serii.
O propoziție întâlnită pe drum.
Pe Riva dei Sette Martiri, o pancartă anunța: „This exhibition is not for you!”. Era la intrarea în D is for Duchamp the Deep Dyed Deceiver, la Arsenale Institute. Am fotografiat pancarta, care ne-a făcut să ne oprim.
